Definiția cu ID-ul 927982:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LICENȚĂ POETICĂ s. f. + adj. (< fr. licence, it. licenza, lat. licentia): abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei sau a ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară (suprimarea unei litere, dezacord, inversarea termenilor). Astfel: „Fulgii zbor, plutesc în aer” (V. Alecsandri); „Meșterii grăbea, / Sforile-ntindea, /Locul măsura” (Folclor).